Parcul National Cheile Nerei Beusnita - Site oficial
Contact

Reguli de vizitare

Pentru ca frumuseţile existente pe teritoriul PARCULUI NAŢIONAL CHEILE NEREI- BEUŞNIŢA să fie protejate este imperios necesară conservare durabilă a biodiversităţii parcului.
Aceasta se poate realiza prin practicarea unui turism organizat de pasaj (de trecere), unde turiştii trebuie să respecte următoarele reguli:

  1. 1. Accesul autovehiculelor și al turiștilor este permis numai pe traseele stabilite și marcate;
  2. 2. Parcarea autoturismelor se face numai în locuri special destinate acestui scop;
  3. 3. Deplasarea turiștilor pe jos este permisă numai pe traseele stabilite și marcate ca atare;
  4. 4. Camparea este interzisă în afara locurilor special amenajate în acest scop;
  5. 5. Abandonarea deșeurilor de orice fel pe teritoriul parcului este interzisă, turiștii au obligația de a evacua deșeurile pe care le generează pe timpul vizitării zonei sau de a le depozita în locurile special amenajate pentru colectare;
  6. 6. Este interzisă spălarea mașinilor și a utilajelor în apele curgătoare sau pe marginea lacurilor din parc și nu se deversează substanțe nocive sau detergenți;
  7. 7. Este interzisă poluarea fonică de orice fel: strigăte, muzică dată peste limita normalului, țipete, urlete etc;
  8. 8. Se interzice organizează sărbători câmpenești în rezervațiile naturale;
  9. 9. Se interzice distrugerea florei sub orice pretext;
  10. 10. Animalele sălbatice (mamifere, păsări, reptile, insecte etc) nu se hrănesc și nu se deranjează din mediul lor natural;
  11. 11. Accesul cu câini este permis doar dacă aceștia sunt ținuți în lesă;
  12. 12. Aprinderea focului în padure sau de-a lungul traseelor turistice este permisă numai în locurile special amenajate în acest scop;
  13. 13. Rostogolirea pietrelor, scrierea pe arbori, pe stânci sau pe pereții peșterilor este interzisă;
  14. 14. Este interzisă distrugerea barierelor de pe drumurile auto forestiere, indicatoarelor, precum și a panourilor ce oferă informații despre zonă;
  15. 15. Trebuie respectate indicațiile rangerilor, ale pădurarilor și ale altor persoane din cadrul administrației parcului;
  16. 16. Pe teritoriul parcului național copiii sub 14 ani au acces numai cu părinții sau în grupuri organizate conduse de o persoană majoră responsabilă;
  17. 17. Fumatul este permis numai în locurile de popas și de campare;
  18. 18. Practicarea sporturilor cu motor în zone offroad neamenajate este interzisă;
  19. 19. Vânătoarea și pescuitul pe cuprinsul parcului național sunt interzise;
  20. 20. Practicarea turismului pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița se face contra cost, la prețurile în vigoare la data respectivă.