Mergând spre Podul Beiului pe DJ 571K, la cca 1.8 km de la ieșirea din Potoc, întâlnim pe stânga marcajul nostru; îl recunoaștem după un izvor aflat în apropiere, pe coastă. Drumeagul urcă lin pe pajiște și trece prin desișuri de cărpiniță, apoi printr-o pădurice cu multe specii termofile; coborâm la drumul forestier de pe Valea Beiului, ceva mai jos de Cascada „La Văioaga”. Acest traseu interesant ne înlesnește accesul spre Valea Beiului, scutindu-ne de tovărășia traficului motorizat (traseul nr. 3).
Intersecții cu traseul nr. 3.
Restricții și atenționări
–